Știri

Fațade ventilate versus soluțiile clasice de termoizolare

Alegerea unui sistem de termoizolare este o decizie importantă, iar pentru asta trebuie cântărite și implicațiile pe termen lung, descrise în acest articol.

Sistemul de fațadă ventilată este un element constructiv fixat la o anumită distanță față de peretele clădirii, fiind compus dintr-o structură rezistentă la solicitări externe (precum vânt, ploaie, dilatații termice, radiații solare etc) și un material de placare cu aspect estetic superior, versatil și ușor de întreținut.

Fațadele ventilate sunt populare în domeniul construcțiilor deoarece prezintă performanțe mai mari decât majoritatea soluțiilor de termoizolație existente pe piață (precum polistirenul expandat, spuma poliuretanică sau vata de sticlă) în ceea ce privește eficiența energetică, rezistența și durabilitatea. 

Materialul cel mai frecvent utilizat pentru izolarea exterioară a clădirilor este polistirenul expandat, datorită prețului foarte accesibil și montării rapide. Totuși, acesta implică dezavantaje majore: în caz de incendiu se poate inflama și menține arderea, este un material poluant și sintetic, prezintă o rezistență mecanică scăzută și se degradează vizibil în timp (având o durată de viață de doar 20-25 de ani). În ceea ce privește izolația termică a polistirenului, aceasta este una slabă, cu o conductivitate de 0,030-0,040 W/mK (conductivitatea fiind capacitatea unui material de a transfera energie termică).

Atât spuma poliuretanică, cât și vata de sticlă sunt materiale care nu pot fi folosite ca atare pe fațade , ele neputând asigura rezistența mecanică necesară.

Fațadele ventilate reprezintă cu certitudine varianta optimă cu avantaje evidente față de soluțiile de termoizolație  clasice. Pe lângă aspectul care dă personalitate oricărei clădiri, de la culoare până la textură, formă, stil și profunzime, fațadele ventilate, datorită componentelor sale special concepute, prezintă rezistență sporită în cazul factorilor de mediu sau mecanici, dar și protecție ignifugă, garantând o durată de viață de 40-50 de ani și nevoie de întreținere minimă.

Existența unei lame de aer asigură o ventilație continuă a peretelui, ce protejează stratul exterior împotriva umidității sau infiltrațiilor de apă și îmbunătățește eficiența energetică a clădirii. În ceea ce privește efectul estetic, fațadele ventilate au plăcile exterioare realizate dintr-o gamă largă de materiale, cu design flexibil și versatil, iar montajul este facil și rapid, camuflând totodată țevile și instalațiile clădirii, dar și imperfecțiunile date de abaterile în centimetri ale structurii de rezistență a cladirilor.

Motivele principale pentru popularitatea ridicată a fațadelor ventilate sunt economia considerabilă de energie pe care o implică, precum și plusul de confort pe care îl adaugă, comparabil cu restul metodelor de izolare existente la momentul actual. Totodată, pe lângă aceste aspecte, fațadele ventilate reprezintă soluția pentru multe dificultăți întâmpinate de o casă pe parcursul timpului. Chiar dacă optarea pentru acest sistem reprezintă un efort inițial financiar mai mare decât soluțiile clasice de termoizolare, pe termen lung, beneficiile fac din această investiție o investiție bună, atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al îmbunătățirii calității vieții.